Ghid · Energie nucleară

Deșeurile nucleare: fapte, volume și variante de depozitare

Câte deșeuri nucleare există, ce înseamnă LLW, ILW și HLW, cum se păstrează combustibilul uzat, depozitul Onkalo din Finlanda, reprocesarea și comparația cu cenușa de cărbune.

Actualizat la 7 min de lectură 1.509 de cuvinte

Deșeurile nucleare sunt obiecția adusă cel mai des energiei nucleare și, totodată, subiectul la care faptele și impresiile diferă cel mai mult. Volumele sunt mici și fiecare gram e urmărit, dar o parte rămâne periculoasă zeci de mii de ani, iar după șapte decenii o singură țară e pe punctul de a pune combustibil uzat într-un depozit definitiv. Ghidul explică ce sunt aceste deșeuri, câte există, cum sunt păstrate acum, cum arată depozitarea la mare adâncime și cum se compară cu deșeurile altor surse de energie.

Trei clase de deșeuri radioactive

Autoritățile clasifică deșeurile după cât de radioactive sunt și câtă căldură degajă, nu după proveniență.

Clasă Ce conține Pondere în volum Pondere în radioactivitate Cum sunt gestionate
Deșeuri foarte slab și slab radioactive (VLLW/LLW) Echipament de protecție, unelte, filtre, moloz de la demolări, obiecte medicale și de laborator ~90–95% ~1% Compactate, depozitare de suprafață
Deșeuri cu activitate medie (ILW) Componente de reactor, rășini, nămoluri, teci de combustibil ~5–7% ~4% Înglobate în ciment sau oțel, depozitare de suprafață sau la adâncime
Deșeuri de înaltă activitate (HLW), inclusiv combustibilul uzat Combustibil uzat sau deșeuri vitrificate din reprocesare ~0,5–3% ~95% Răcire, apoi depozitare uscată, apoi depozitare geologică de adâncime

Ponderile sunt aproximative, după sintezele IAEA și World Nuclear Association. Important e raportul invers: materialul voluminos e abia radioactiv, iar cantitatea mică de deșeuri de înaltă activitate concentrează aproape tot pericolul. LLW produc și spitalele și laboratoarele de cercetare, iar majoritatea țărilor au deja depozite pentru ele, cum ar fi Centre de l’Aube în Franța sau Drigg în Marea Britanie.

Cât combustibil uzat există?

Un reactor cu apă ușoară de 1.000 MWe descarcă aproximativ 20–25 de tone de combustibil uzat pe an și produce în acest timp circa 8 TWh de electricitate. La nivel mondial, raportul IAEA din 2022 estima descărcările cumulate la aproximativ 400.000 de tone de metal greu (tHM), din care în jur de o treime fusese reprocesată. Reactoarele adaugă acum circa 10.000–11.000 tHM pe an.

Combustibil uzat pe kWh, reactor de 1,000 MWe: ≈ 22 t ÷ 8,000,000,000 kWh ≈ 2.75 mg pe kWh

O gospodărie europeană care consumă 3,500 kWh/an, totul din nuclear: 3,500 × 2.75 mg ≈ 9.6 g de combustibil uzat pe an

Densitatea dioxidului de uraniu ≈ 10.9 g/cm³ → ≈ 0.9 cm³, mai puțin decât un cub de zahăr

Aceeași gospodărie, alimentată de o centrală pe cărbune la 900 g CO₂/kWh, ar elibera în aer circa 3,2 tone de CO₂, plus aproximativ 100–300 kg de cenușă, în funcție de calitatea cărbunelui. Compară partea de carbon pentru țara ta în calculatorul de CO₂ al electricității.

Pasul unu: bazinele

Combustibilul abia descărcat e intens radioactiv și fierbinte (vezi căldura reziduală în cum funcționează un reactor nuclear). Ajunge direct într-un bazin de combustibil uzat de lângă reactor: o cuvă de beton căptușită cu oțel, adâncă de circa 12 m, unde apa răcește combustibilul și îi protejează pe lucrători. Combustibilul rămâne de regulă cel puțin cinci–zece ani. La multe centrale mai vechi, bazinele au fost umplute mult peste capacitatea proiectată, ceea ce i-a împins pe operatori spre depozitarea uscată. Fukushima a arătat că și bazinele au nevoie de răcire fiabilă și de alimentare cu apă de rezervă.

Pasul doi: containerele uscate

După răcire, ansamblurile sunt încărcate în recipiente etanșe din oțel umplute cu heliu, puse apoi în carcase groase din beton sau oțel, așezate pe o platformă în incinta centralei. Aerul circulă pasiv în jurul lor. Fără pompe, fără curent. SUA folosesc depozitarea în containere uscate din 1986, iar NRC licențiază containerele pentru o perioadă inițială de 40 de ani, cu reînnoiri. Circa 90.000 de tone de combustibil uzat comercial american sunt depozitate pe peste 70 de amplasamente, o parte tot mai mare în containere uscate. Sunt soluții intermediare. Rămân sigure decenii la rând cu monitorizare, dar nimeni nu plănuiește să lase combustibilul la centrale pentru totdeauna.

Pasul trei: depozitarea geologică de adâncime

Consensul științific, împărtășit de IAEA și de academiile naționale, este că combustibilul uzat sau deșeurile de înaltă activitate trebuie puse în rocă stabilă, la câteva sute de metri sub pământ, cu bariere construite care țin radionuclizii izolați cât timp se dezintegrează.

Onkalo, în Finlanda, este primul astfel de depozit pentru combustibil uzat comercial. Construit de Posiva la Olkiluoto, constă din tuneluri la circa 430 m adâncime, într-un granit vechi de 1,9 miliarde de ani. Combustibilul e închis în inserții din fontă aflate în recipiente de cupru cu pereți de 5 cm, fiecare lung de circa 5 m, puse în găuri în podeaua tunelului și înconjurate cu argilă bentonitică, care se umflă la umezeală și blochează curgerea apei. Capacitatea proiectată este de circa 6.500 de tone de uraniu, suficient pentru cele cinci reactoare ale Finlandei pe toată durata lor de viață. Posiva a început în 2024 o probă de funcționare la scară completă și se așteaptă ca depozitarea de rutină să înceapă după acordarea licenței de operare. Vezi profilul Finlandei.

Suedia folosește același concept KBS-3 și a început construcția depozitului de la Forsmark în ianuarie 2025. Franța plănuiește depozitul Cigéo în argilă, la Bure, iar cererea de autorizație de construcție e în analiză. Canada a ales în 2024 un amplasament lângă Ignace, Ontario. Elveția a propus un amplasament în Nördlich Lägern.

În Statele Unite, Waste Isolation Pilot Plant (WIPP) din New Mexico primește din 1999 deșeuri transuraniene din programul de armament, în straturi de sare la circa 650 m adâncime. Un incendiu într-un butoi în 2014 și o mică eliberare de radiații l-au închis aproape trei ani. Yucca Mountain, desemnat de Congres în 1987 pentru combustibilul uzat comercial, a pierdut finanțarea federală în 2010 și rămâne blocat, așa că SUA nu au o destinație pentru combustibilul uzat civil.

Rezolvă reprocesarea problema?

Reprocesarea separă uraniul (circa 95% din combustibilul uzat) și plutoniul (circa 1%) pentru reutilizare și lasă produșii de fisiune și actinidele minore, care sunt topite în sticlă borosilicată. Uzina de la La Hague din Franța procesează circa 1.000 de tone pe an. Reprocesarea:

  • reduce volumul deșeurilor de înaltă activitate de circa patru–cinci ori față de depozitarea directă a combustibilului uzat;
  • scurtează timpul în care deșeurile ajung la radiotoxicitatea minereului natural de uraniu de la circa 100.000 de ani la câteva mii de ani, pentru că elimină majoritatea plutoniului;
  • produce plutoniu separat, ceea ce ridică probleme de proliferare și securitate, și generează deșeuri suplimentare cu activitate medie;
  • costă mai mult decât păstrarea combustibilului uzat cât timp uraniul e relativ ieftin.

Reactoarele rapide ar putea, în principiu, să ardă și actinidele rămase, dar flote comerciale de reactoare rapide nu funcționează încă. Detalii în ghidul ciclului combustibilului nuclear.

Cum scade pericolul în timp

Radioactivitatea scade continuu. Produșii de fisiune precum cesiul-137 și stronțiul-90 (timpi de înjumătățire de circa 30 de ani) domină în primele câteva secole. După circa 500 de ani domină actinidele cu viață lungă (plutoniul-239, cu timp de înjumătățire de 24.000 de ani, americiul, neptuniul).

Timp de la descărcare Ce domină Radiotoxicitate (calitativ)
10 ani Produși de fisiune (Cs-137, Sr-90) Foarte mare
500 de ani Actinide, mai ales plutoniu și americiu Mult mai mică, produșii de fisiune au dispărut în mare parte
10.000 de ani Plutoniu-239, -240 Încă peste minereul de uraniu
~100.000 de ani Actinide cu viață lungă Aproape de minereul inițial

Cifrele urmează curbele standard de radiotoxicitate din publicațiile OECD NEA și WNA și sunt doar orientative. Barierele unui depozit sunt proiectate să reziste toată această perioadă, iar dosarele de securitate modelează dozele primite de oamenii care ar trăi lângă amplasament în viitorul îndepărtat și ajung de regulă la o mică fracțiune din radiația naturală de fond. Articolul despre sievert explică unitățile de doză.

Comparația cu deșeurile altor surse de energie

Toate sursele de energie produc deșeuri. Diferența ține de felul în care sunt izolate.

  • Cărbunele produce în lume sute de milioane de tone de cenușă zburătoare și zgură pe an, păstrate adesea în iazuri care pot ceda, ca la Kingston, Tennessee, în 2008. Arderea cărbunelui emite și mercur și particule fine în aer, iar CO₂-ul ajunge direct în atmosferă. Vezi tipurile de cărbune și cum funcționează o centrală pe cărbune.
  • Panourile fotovoltaice și palele turbinelor eoliene creează fluxuri de deșeuri în creștere în anii 2030 și după, în mare parte reciclabile, dar mai voluminoase pe kWh decât combustibilul uzat.
  • Nuclearul produce volume minuscule, urmărite la gram, dar are nevoie de instituții care să dureze generații.

Ce să reții

  • Deșeurile de înaltă activitate reprezintă sub 3% din volumul deșeurilor nucleare, dar concentrează circa 95% din radioactivitate.
  • În lume există circa 400.000 de tone de combustibil uzat; electricitatea nucleară consumată de o gospodărie toată viața ar lăsa sub un kilogram.
  • Bazinele și containerele uscate funcționează în siguranță ca depozitare intermediară; Finlanda, Suedia, Franța și Canada trec la depozite de adâncime.
  • Provocarea e mai degrabă politică și instituțională decât tehnică.

Pentru mai multe despre rolul nuclearului în mixul fiecărei țări, explorează secțiunea despre energia nucleară și Energia nucleară: avantaje și dezavantaje.

Calculatoare pentru acest subiect

Întrebări frecvente

Cât combustibil nuclear uzat există în lume?
Din anii 1950 au fost descărcate din reactoarele energetice circa 400.000 de tone de metal greu, potrivit estimărilor IAEA, iar în jur de o treime din această cantitate a fost reprocesată. Reactoarele adaugă circa 10.000–11.000 de tone pe an. Puse laolaltă, toate ar umple un spațiu cât câteva terenuri de fotbal, pe o înălțime de câțiva metri.
Cât timp rămân periculoase deșeurile nucleare?
Deșeurile slab radioactive scad la niveluri sigure în câteva decenii până la câteva sute de ani. Combustibilul uzat rămâne mai radiotoxic decât minereul de uraniu din care provine timp de aproximativ 100.000 de ani, mai ales din cauza plutoniului și a altor actinide. Dacă acestea sunt îndepărtate prin reprocesare, deșeurile de înaltă activitate coboară la nivelul minereului în câteva mii de ani.
A deschis vreo țară un depozit definitiv pentru combustibilul uzat?
Finlanda e cel mai aproape. Depozitul Onkalo al Posiva de la Olkiluoto, la circa 430 m adâncime în granit, a început o probă de funcționare în 2024 și își așteaptă licența de operare. Suedia a început construcția depozitului de la Forsmark în ianuarie 2025. Situl american WIPP din New Mexico primește deșeuri transuraniene din programul militar, dar nu combustibil uzat comercial.
Sunt deșeurile nucleare depozitate în siguranță astăzi?
Cea mai mare parte a combustibilului uzat stă în bazine de răcire la centrale sau în containere uscate etanșe din oțel și beton. Depozitarea în containere uscate se folosește în SUA din 1986 fără nicio eliberare de radiații care să afecteze populația. Acestea sunt soluții intermediare, gândite pentru decenii, nu răspunsul final.
Conține cenușa de cărbune material radioactiv?
Da. Cărbunele conține urme de uraniu și toriu, care se concentrează în cenușa zburătoare la câteva până la zeci de părți pe milion. În lume se produc anual sute de milioane de tone de cenușă de cărbune, controlate mult mai puțin strict decât deșeurile nucleare, deși radioactivitatea lor pe kilogram e mică.
Ce s-a întâmplat cu Yucca Mountain?
Congresul SUA a desemnat Yucca Mountain, din Nevada, drept depozit național în 1987, iar Departamentul Energiei a cerut licența în 2008. Finanțarea federală a fost tăiată în 2010, pe fondul opoziției puternice a statului, iar proiectul e blocat de atunci, așa că circa 90.000 de tone de combustibil uzat american rămân depozitate la centrale.

Surse și referințe

  1. IAEA — Status and Trends in Spent Fuel and Radioactive Waste Management (2022)
  2. Posiva — depozitarea finală la Onkalo, Olkiluoto
  3. SKB — depozitul de combustibil uzat de la Forsmark
  4. U.S. NRC — depozitarea combustibilului uzat în bazine și containere uscate
  5. World Nuclear Association — Radioactive Waste Management

Cifrele din acest ghid sunt intervale tipice, preluate din sursele de mai sus; valorile tale depind de locație, prețuri și echipamente. Pentru estimări adaptate locului tău, folosește calculatoarele recomandate.