Ghid · Energie nucleară

Ciclul combustibilului nuclear: de la mina de uraniu la combustibilul uzat

Cum devine uraniul combustibil nuclear: extracție și ISR, yellowcake, conversie, îmbogățire și SWU, fabricație, grad de ardere, reprocesare, HALEU și prețul uraniului.

Actualizat la 6 min de lectură 1.426 de cuvinte

O pastilă de combustibil cu uraniu cât vârful degetului conține cam tot atâta energie cât o tonă de cărbune. Până acolo e nevoie de un lanț lung de etape, pe mai multe continente: extracție, preparare, conversie chimică, îmbogățire, fabricație, ani de zile în reactor, apoi depozitare sau reprocesare. Fiecare etapă are puțini furnizori, motiv pentru care ciclul combustibilului a devenit din 2022 o problemă geopolitică. Ghidul urmărește uraniul din pământ până în bazinul de combustibil uzat, cu cantități și costuri tipice.

Etapa 1: extracția și prepararea

Uraniul e destul de răspândit în scoarța terestră, cam la fel de abundent ca staniul. Zăcămintele rentabile sunt însă mult mai rare. Producția minieră mondială a fost de circa 49.000 de tone de uraniu (tU) în 2022, potrivit World Nuclear Association (WNA), în timp ce reactoarele aveau nevoie de în jur de 65.000 tU. Diferența a fost acoperită din stocuri, material reciclat și uraniu din arme diluat.

Țară Producție minieră 2022 (tU) Pondere mondială Metodă principală
Kazahstan ~21.200 ~43% Extracție in situ
Canada ~7.400 ~15% Subteran (minereuri foarte bogate din Athabasca)
Namibia ~5.600 ~11% Carieră
Australia ~4.600 ~9% Subteran / produs secundar al cuprului (Olympic Dam)
Uzbekistan ~3.300 ~7% Extracție in situ
Rusia ~2.500 ~5% Subteran
Niger, China, altele ~4.700 ~10% Diverse

Sursa: WNA, rotunjit. Producția a crescut în 2023–2024, odată cu repornirea minei McArthur River din Canada și creșterea minelor din Kazahstan, deși Kazatomprom și-a redus de mai multe ori țintele din cauza lipsei de acid sulfuric. Vezi profilurile Kazahstanului și Canadei.

Peste jumătate din uraniul lumii provine acum din extracția in situ (ISR, numită și levigare in situ). În loc să sape, operatorii pompează o soluție slab acidă sau alcalină printr-un acvifer poros cu minereu, dizolvă uraniul și îl pompează înapoi la suprafață. Minele convenționale macină minereul și îl levighează într-o uzină de preparare. În ambele cazuri, produsul este yellowcake, în mare parte U₃O₈, ambalat în butoaie. Prețurile de piață sunt cotate pe livră de U₃O₈.

Etapa 2: conversia

Uzinele de îmbogățire lucrează cu un gaz, așa că yellowcake-ul e purificat și transformat în hexafluorură de uraniu (UF₆), solidă la temperatura camerei și gazoasă de la circa 56 °C. Există doar câțiva operatori comerciali de conversie: Cameco (Canada), Orano (Franța), ConverDyn (SUA), Rosatom (Rusia) și CNNC (China). Conversia e ieftină față de celelalte etape, dar a fost un punct de blocaj, iar prețurile ei aproape s-au triplat între 2020 și 2024.

Etapa 3: îmbogățirea și SWU

Reactoarele cu apă ușoară au nevoie de 3–5% U-235, față de 0,711% în uraniul natural. Centrifugele cu gaz, care se rotesc cu zeci de mii de rotații pe minut, separă moleculele ceva mai ușoare de U-235 de cele de U-238. Rezultă un flux de produs îmbogățit și un flux mai mare de uraniu sărăcit (reziduuri, „tails”) cu circa 0,2–0,3% U-235.

Efortul de îmbogățire se măsoară în unități de lucru de separare (SWU). Conceptul e explicat în articolul de glosar despre îmbogățirea uraniului.

Uraniu natural necesar pe kg de produs: F / P = (x_produs − x_reziduu) ÷ (x_alimentare − x_reziduu)

Exemplu: combustibil 4.5%, reziduu 0.25%, alimentare 0.711% F / P = (4.5 − 0.25) ÷ (0.711 − 0.25) = 4.25 ÷ 0.461 ≈ 9.2 kg U natural pe kg de combustibil Lucru de separare ≈ 6.9 SWU pe kg de produs de 4.5%

Reîncărcarea anuală a unui reactor de 1,000 MWe ≈ 25 t de combustibil de 4.5% → ≈ 230 t uraniu natural (≈ 270 t U₃O₈) și ≈ 170,000 SWU

Un titlu mai mare al reziduului economisește SWU, dar cere mai mult uraniu; operatorii mută echilibrul după prețurile relative. Capacitatea mondială de îmbogățire este de circa 60 de milioane SWU pe an. Rosatom din Rusia deține aproximativ 40–45% din ea, Urenco (Marea Britanie, Țările de Jos, Germania, SUA) circa 30%, iar Orano și CNNC acoperă cea mai mare parte din rest (WNA). În 2024, Statele Unite au interzis importurile de uraniu îmbogățit rusesc, cu derogări de la caz la caz permise până în 2027, iar Rusia a răspuns cu propriile restricții la export. Extinderile de capacitate occidentale de la Urenco și Orano vor fi complet operaționale abia în jurul lui 2030.

Etapa 4: fabricarea combustibilului

UF₆ îmbogățit e transformat în pulbere de dioxid de uraniu, presat în pastile de circa 1 cm diametru și copt până devine o ceramică dură. Pastilele intră în tuburi din aliaj de zirconiu lungi de circa 4 m, legate apoi în ansambluri de combustibil. Fabricația e specifică fiecărui tip de reactor, așa că o companie nu-și poate schimba ușor furnizorul. De aceea Ucraina și mai multe țări UE care operează reactoare VVER de concepție rusească au petrecut ani întregi calificând combustibilul Westinghouse ca alternativă.

Etapa 5: în reactor și gradul de ardere

Ansamblurile de combustibil stau în reactor circa patru–șase ani, iar la fiecare oprire pentru realimentare se înlocuiește o treime sau un sfert din miez. Câtă energie dau înainte de a fi scoase se numește grad de ardere (burnup) și se măsoară în gigawați-zile pe tona de metal greu (GWd/tHM).

Epocă / reactor Grad de ardere tipic la descărcare
Primele LWR (anii 1970) ~30 GWd/t
LWR moderne ~45–60 GWd/t
CANDU (uraniu natural) ~7–8 GWd/t

La scoatere, combustibilul uzat este încă în proporție de circa 95% uraniu (acum cu aproximativ 0,8–1% U-235), circa 1% plutoniu și 3–5% produși de fisiune și actinide minore. Vezi gradul de ardere și combustibilul uzat.

Etapa 6: reprocesare sau depozitare

Majoritatea țărilor folosesc un ciclu deschis (o singură trecere): combustibilul uzat se răcește câțiva ani în bazine, apoi trece în containere uscate și, în final, într-un depozit geologic de adâncime. Câteva țări închid parțial ciclul prin reprocesare. Uzina Orano de la La Hague, din Franța, separă uraniul și plutoniul din circa 1.000 de tone de combustibil uzat pe an. Plutoniul intră în combustibil cu oxizi micști (MOX), care asigură circa 10% din electricitatea nucleară a Franței, iar deșeurile de înaltă activitate rămase sunt vitrificate în sticlă. Rusia, China, India și Japonia (Rokkasho, încă neintrată în exploatare comercială după decenii de întârzieri) au și ele uzine de reprocesare în funcțiune sau în construcție. Reprocesarea reduce volumul și radiotoxicitatea pe termen lung a deșeurilor de înaltă activitate, dar la prețurile actuale ale uraniului costă mai mult decât depozitarea directă. Detalii în Deșeurile nucleare: faptele.

HALEU și combustibilii avansați

Multe reactoare modulare mici și modele avansate, precum Natrium de la TerraPower și Xe-100 de la X-energy, au nevoie de uraniu slab îmbogățit cu titlu ridicat (HALEU), cu 5–20% U-235. Îmbogățirea mai mare permite miezuri mai mici și intervale mai lungi între realimentări. Până de curând, Rusia era singura sursă comercială. Centrus Energy a produs primul HALEU american, 20 kg, la Piketon, Ohio, la sfârșitul lui 2023, iar Departamentul Energiei al SUA are contracte pentru extinderea ofertei, dar volumele rămân mult sub ce ar cere proiectele de reactoare anunțate pentru anii 2030.

Cât costă uraniul și de ce contează atât de puțin pentru prețul energiei

Prețul spot al uraniului e volatil. A sărit la circa 136 $/lb U₃O₈ la mijlocul lui 2007, după inundarea minei Cigar Lake din Canada, s-a prăbușit după Fukushima sub 20 $/lb la sfârșitul lui 2016, apoi a urcat din nou peste 100 $/lb la începutul lui 2024, înainte să coboare la aproximativ 65–80 $/lb pe parcursul lui 2025 (date UxC, TradeTech și Cameco). Majoritatea companiilor cumpără prin contracte multianuale, așa că rareori plătesc prețul spot.

Pentru un reactor, costul total al combustibilului (uraniu, conversie, îmbogățire și fabricație) ajunge de obicei la circa 0,5–1 cent american pe kWh. Uraniul brut e doar o parte din această sumă, așa că dublarea prețului uraniului crește costul de producție al energiei nucleare cu aproximativ 5–10%. Compară cu o centrală pe gaz, unde combustibilul poate reprezenta 70–80% din costul de funcționare. Stabilitatea aceasta e unul dintre motivele pentru care guvernele apreciază nuclearul pentru securitatea energetică.

Ciclul combustibilului pe scurt

  • Extracția e concentrată: Kazahstanul, Canada, Namibia și Australia produc circa trei sferturi din uraniul lumii.
  • Conversia și îmbogățirea sunt și mai concentrate, iar Rusia deține circa 40% din capacitatea de îmbogățire.
  • Un reactor mare are nevoie de circa 200 de tone de uraniu natural pe an ca să producă vreo 8 TWh de electricitate.
  • Costul combustibilului pe kWh e mic, așa că salturile prețului uraniului abia dacă mișcă costul electricității nucleare.

Urmărește oferta, prețurile uraniului și cererea reactoarelor în secțiunea despre uraniu și în secțiunea despre energia nucleară sau convertește între tone, livre și unități de energie cu convertorul de unități de energie.

Calculatoare pentru acest subiect

Întrebări frecvente

Ce țări produc cel mai mult uraniu?
Kazahstanul este de departe cel mai mare producător, cu circa 43% din producția minieră mondială în 2022, potrivit World Nuclear Association. Urmează Canada, Namibia și Australia, iar primele patru țări asigură împreună în jur de trei sferturi din uraniul lumii.
Ce este yellowcake?
Yellowcake (turta galbenă) este concentratul de uraniu livrat de mine și uzinele de preparare, în mare parte octaoxid de triuraniu (U₃O₈). Conține de regulă circa 80–85% uraniu la masă. Prețurile sunt cotate în dolari americani pe livră de U₃O₈.
Ce este un SWU?
Unitatea de lucru de separare (SWU) măsoară efortul necesar pentru îmbogățirea uraniului. Ca să obții 1 kg de combustibil de 4,5% din uraniu natural, cu un reziduu de 0,25%, ai nevoie de circa 9,2 kg de uraniu natural și aproximativ 6,9 SWU. Îmbogățirea este adesea cea mai scumpă etapă din fabricarea combustibilului.
Cât uraniu consumă un reactor?
Un reactor cu apă ușoară de 1.000 MWe încarcă de regulă circa 20–25 de tone de combustibil îmbogățit pe an, pentru care sunt necesare aproximativ 180–230 de tone de uraniu natural. Costul combustibilului este de obicei doar 0,5–1 cent american pe kWh.
Ce este HALEU?
Uraniul slab îmbogățit cu titlu ridicat (HALEU) este îmbogățit la 5–20% U-235. Multe reactoare avansate și mici au nevoie de el. Până de curând, Rusia era singurul furnizor comercial; SUA au început o producție de HALEU la scară mică la Piketon, Ohio, în 2023.
De ce au crescut prețurile uraniului după 2021?
Anii de prețuri mici de după Fukushima au dus la închideri de mine și la subinvestiții. Apoi prelungirile duratei de viață a reactoarelor, construcțiile noi din China și India, achizițiile fondurilor financiare, problemele de aprovizionare din Kazahstan și Niger și riscul sancțiunilor asupra îmbogățirii din Rusia au urcat prețul spot peste 100 $/lb la începutul lui 2024, cel mai mare nivel din 2007.

Surse și referințe

  1. World Nuclear Association — World Uranium Mining Production
  2. World Nuclear Association — Uranium Enrichment
  3. OECD NEA & IAEA — Uranium 2024: Resources, Production and Demand (Red Book)
  4. U.S. EIA — Uranium Marketing Annual Report
  5. Orano — uzina de reciclare de la La Hague

Cifrele din acest ghid sunt intervale tipice, preluate din sursele de mai sus; valorile tale depind de locație, prețuri și echipamente. Pentru estimări adaptate locului tău, folosește calculatoarele recomandate.