Ghid · Electricitate și rețele

Transportul energiei și HVDC pe înțeles: curent electric la distanțe mari

Cum transportă liniile de înaltă tensiune energia, de ce pierderile scad cu tensiunea, când HVDC bate curentul alternativ și marile legături, de la UHVDC în China la ASEAN Power Grid.

Actualizat la 6 min de lectură 1.436 de cuvinte

Centralele electrice sunt rareori acolo unde locuiesc oamenii. Hidrocentralele stau în munți, cel mai bun vânt bate în larg, soarele e cel mai puternic în deșerturi, iar centralele pe cărbune au fost construite adesea lângă mine. Liniile de transport leagă totul de orașele și fabricile care consumă energia. Sunt partea cea mai puțin spectaculoasă a sistemului energetic și, în multe țări, cea care se construiește cel mai încet. Ghidul explică cum funcționează transportul la înaltă tensiune, de unde vin pierderile, de ce revine curentul continuu și ce proiecte modelează rețelele din Europa până în Asia de Sud-Est.

Scara tensiunilor și de ce există

Un generator produce de regulă energie la 10–25 kV. Un transformator ridicător o urcă la tensiunea de transport, rețeaua o duce prin țară, iar stațiile o coboară în trepte până ajunge în case la 230 V (sau 120 V în America de Nord).

Regiune Tensiuni de transport uzuale Distribuție
Europa 220 kV, 380–400 kV 10–110 kV, 400/230 V
Statele Unite 115–230 kV, 345 kV, 500 kV, 765 kV 4–35 kV, 240/120 V
Malaysia peninsulară (TNB) 132 kV, 275 kV, 500 kV 11–33 kV, 400/230 V
China 220 kV, 500 kV, 1.000 kV UHV AC, ±800/±1.100 kV UHVDC 10–110 kV, 380/220 V

Motivul pentru care se urcă atât de sus ține de o regulă simplă de fizică. Puterea este tensiunea înmulțită cu curentul (P = V × I), iar pierderea rezistivă într-un conductor este I²R. Pentru o putere dată, o tensiune mai mare înseamnă un curent mai mic, iar pierderea scade cu pătratul acestui curent.

Pierderi în linie = I² × R, cu I = P / (√3 × V × cos φ) pentru o linie trifazată

Exemplu: 1,000 MW pe o linie cu R = 2.5 Ω pe fază, cos φ = 1 La 220 kV: I ≈ 2,624 A → pierderi ≈ 3 × 2,624² × 2.5 ≈ 51.6 MW (5.2%) La 400 kV: I ≈ 1,443 A → pierderi ≈ 3 × 1,443² × 2.5 ≈ 15.6 MW (1.6%)

Liniile reale mai pierd energie prin efect corona, în transformatoare și prin circulația puterii reactive, dar termenul I²R domină. Vezi același efect la scara unei locuințe, dimensionând un cablu de joasă tensiune cu calculatorul de secțiune a cablului și cădere de tensiune.

Cât de mari sunt pierderile din rețea?

Cifrele Băncii Mondiale estimează pierderile globale din transport și distribuție la circa 8% din producția de electricitate. Diferențele dintre țări sunt mari. Japonia, Coreea de Sud, Germania și Țările de Jos stau de regulă în jur de 4–6%. Unele rețele din Asia de Sud și din Africa Subsahariană raportează 15–25%, cifră care include pierderile „netehnice”, precum furtul și racordurile fără contor. Din partea tehnică, distribuția contează de obicei mai mult decât transportul, pentru că firele de joasă tensiune duc curenți mari pe multe linii scurte.

Reducerea pierderilor cu un punct procentual valorează mult. Într-o rețea care produce 100 TWh pe an, un punct înseamnă 1 TWh, cam cât produce într-un an o centrală pe gaz de 120 MW care merge în bandă.

De ce a revenit curentul continuu

Thomas Edison a pierdut „războiul curenților” din anii 1880 pentru că, pe atunci, doar curentul alternativ putea fi transformat la înaltă tensiune. Electronica de putere a schimbat asta. Stațiile de conversie moderne transformă curentul alternativ în curent continuu de înaltă tensiune și înapoi, iar curentul continuu are trei mari avantaje:

  1. Pierderi mai mici pe distanțe lungi. Fără putere reactivă, fără efect pelicular și doar două conductoare în loc de trei. O linie aeriană HVDC pierde aproximativ 3% la 1.000 km, plus circa 0,6–1% în fiecare stație de conversie.
  2. Cablurile. Un cablu de curent alternativ se comportă ca un condensator lung. Curentul lui de încărcare crește cu lungimea până când, peste circa 50–80 km, consumă cea mai mare parte a capacității cablului. Curentul continuu nu are o astfel de limită, așa că aproape orice legătură submarină lungă este HVDC.
  3. Legături asincrone. Curentul continuu leagă rețele care nu sunt sincronizate, de exemplu sistemul nordic cu Europa continentală sau estul Japoniei, la 50 Hz, cu vestul, la 60 Hz.

Problema o reprezintă stațiile de conversie, care pot costa câteva sute de milioane de dolari fiecare. De aici rezultă o distanță de echilibru, citată de obicei la circa 600–800 km pentru liniile aeriene și 50–80 km pentru cabluri. Sub ea, curentul alternativ e în general mai ieftin. Raportul IEA din 2023 despre rețele notează că va fi nevoie de ambele tehnologii la scară mare.

Convertoarele LCC și VSC

Caracteristică LCC (comutație de la rețea) VSC (sursă de tensiune)
Element de comutație Tiristoare Tranzistoare IGBT
Puteri maxime Până la circa 12 GW pe legătură Circa 2–3 GW pe legătură, în creștere
Nevoie de rețea AC puternică Da Nu
Controlul puterii reactive Necesită filtre și compensare Integrat
Pornire din colaps, eolian offshore Nu Da
Amprentă la sol Mare Compactă

LCC domină coridoarele de ultra-înaltă tensiune din China. VSC a devenit varianta implicită pentru eolianul offshore, interconexiunile dintre țări și viitoarele rețele de curent continuu cu mai multe terminale, precum cele plănuite în Marea Nordului.

Legături de referință

  • Changji–Guquan (China, 2019). Circa 3.300 km din Xinjiang până în Anhui, la ±1.100 kV, cu până la 12 GW. China a construit zeci de linii UHV ca să ducă energia din cărbune, hidro, eolian și solar din vest și nord spre coastă.
  • NordLink (Norvegia–Germania, 2021). 1.400 MW pe circa 620 km, prin care surplusul eolian german curge spre nord, iar hidroenergia norvegiană spre sud.
  • North Sea Link (Norvegia–Marea Britanie, 2021). 1.400 MW pe circa 720 km.
  • Viking Link (Danemarca–Marea Britanie, 2023). 1.400 MW pe circa 765 km, cea mai lungă interconexiune terestră și submarină din lume la deschiderea din decembrie 2023.
  • SunZia (SUA). O linie HVDC plănuită de 3 GW și circa 880 km, care va duce energia eoliană din New Mexico în Arizona și California. A stat peste un deceniu în procedurile de autorizare, iar construcția a început în 2023.

Majoritatea acestora sunt interconexiuni: permit piețelor vecine să facă schimb de energie, să-și împartă rezervele și să atenueze efectele vremii.

ASEAN Power Grid și Malaysia

Asia de Sud-Est vorbește despre o rețea regională de la sfârșitul anilor 1990. Progresul a venit legătură cu legătură. Malaysia peninsulară are interconexiuni vechi cu sudul Thailandei și cu Singapore, peste strâmtoarea Johor. Sarawak exportă din 2016 energie în Kalimantanul de Vest, în Indonezia, printr-o linie de 275 kV. În iunie 2022, Lao PDR–Thailand–Malaysia–Singapore Power Integration Project a început să transporte până la 100 MW de hidroenergie din Laos prin patru țări, primul schimb multilateral din regiune.

Planurile mai mari includ un cablu submarin HVDC care să lege hidroenergia din Sarawak de Malaysia peninsulară și, posibil, de Singapore, precum și programul Singapore de import a circa 6 GW de electricitate cu emisii reduse până în 2035, cu licențe condiționate acordate unor proiecte din Indonezia, Cambodgia, Vietnam și Australia. Cel mai ambițios dintre ele, Australia–Asia PowerLink al Sun Cable, ar presupune un cablu submarin de circa 4.300 km din Teritoriul de Nord. Sun Cable a intrat în administrare specială în 2023, a fost preluată de un nou grup de investitori și a primit aprobarea de mediu australiană în 2024, dar calendarul rămâne incert. Urmărește imaginea regională pe pagina ASEAN și în Energia în Asia de Sud-Est.

Adevăratul blocaj: autorizațiile

Oțelul și cablurile nu sunt partea lentă. Aprobarea este. În Germania, coridorul SuedLink, de 700 km, care trebuie să ducă energia eoliană din nord spre sud, a fost trecut pe cablu subteran după opoziția localnicilor și e așteptat acum în jurul lui 2028, cu ani mai târziu decât se plănuise. În Statele Unite, datele „Queued Up” ale Lawrence Berkeley National Laboratory arătau la sfârșitul lui 2023 circa 2.600 GW de producție și stocare care așteptau racordarea la rețea, iar proiectele tipice petreceau în jur de cinci ani la coadă. IEA a estimat în 2023 că lumea trebuie să adauge sau să modernizeze circa 80 de milioane de km de linii până în 2040, aproximativ cât toată rețeaua globală de azi.

Idei principale

  • Tensiunea înaltă reduce curentul, iar pierderile scad cu pătratul curentului.
  • Pierderile tipice din rețea sunt de 4–8% în sistemele avansate și mult mai mari acolo unde furtul e frecvent.
  • HVDC merită pe traseele aeriene lungi, la cablurile lungi și la legăturile dintre rețele nesincronizate.
  • Convertoarele VSC deschid drumul spre rețele offshore și rețele de curent continuu buclate.
  • Planificarea și autorizațiile, nu tehnologia, decid cât de repede apar liniile noi.

Explorează unde se află marile centrale ale lumii față de consum pe harta centralelor electrice și vezi cum se menține frecvența stabilă după ce energia ajunge la destinație în Frecvența rețelei și echilibrarea.

Calculatoare pentru acest subiect

Întrebări frecvente

De ce se transportă electricitatea la înaltă tensiune?
Pierderile rezistive dintr-o linie cresc cu pătratul curentului. La aceeași putere, dublarea tensiunii înjumătățește curentul și reduce pierderile la un sfert. De aceea energia se transportă în cantități mari la 132–765 kV și se coboară tensiunea abia aproape de consumatori.
Câtă electricitate se pierde în transport și distribuție?
Datele Băncii Mondiale estimează pierderile globale din transport și distribuție la circa 8% din producție. Rețelele bine administrate din Europa, Japonia sau Coreea pierd în jur de 4–7%, iar unele rețele din Asia de Sud, Africa și America Latină pierd 15–20% sau mai mult, în parte prin furt și consum nefacturat.
Când e HVDC mai bun decât curentul alternativ?
HVDC câștigă pe traseele aeriene foarte lungi (peste aproximativ 600–800 km), la cablurile submarine sau subterane mai lungi de circa 50–80 km și la legarea rețelelor nesincronizate, inclusiv a celor care funcționează la frecvențe diferite. Sub aceste distanțe, costul stațiilor de conversie face de obicei curentul alternativ mai ieftin.
Care e cea mai lungă linie HVDC din lume?
Linia chineză Changji–Guquan, finalizată în 2019, are circa 3.300 km, din Xinjiang până în Anhui, la ±1.100 kV, și transportă până la 12 GW. Este legătura HVDC în funcțiune cu cea mai mare tensiune și cea mai lungă distanță.
Care e diferența dintre HVDC LCC și VSC?
Convertoarele cu comutație de la rețea (LCC) folosesc tiristoare și sunt dovedite la cele mai mari puteri, dar au nevoie de o rețea de curent alternativ puternică la ambele capete. Convertoarele cu sursă de tensiune (VSC) folosesc tranzistoare IGBT, pot controla puterea reactivă, se pot conecta la rețele slabe și la parcuri eoliene offshore, pot reporni o rețea căzută și pot forma rețele cu mai multe terminale.
Există o rețea electrică ce leagă țările ASEAN?
Parțial. ASEAN Power Grid este un plan vechi de legare a rețelelor naționale prin interconexiuni bilaterale, dintre care mai multe funcționează deja, inclusiv între Malaysia și Thailanda și între Malaysia și Singapore. Din 2022, proiectul Laos–Thailanda–Malaysia–Singapore tranzacționează până la 100 MW de hidroenergie prin patru țări.

Surse și referințe

  1. Banca Mondială: pierderile din transportul și distribuția energiei electrice (% din producție)
  2. IEA (2023). Electricity Grids and Secure Energy Transitions
  3. Lawrence Berkeley National Laboratory: Queued Up: date despre cozile de racordare
  4. ASEAN Centre for Energy: ASEAN Power Grid
  5. National Grid: interconexiunea Viking Link

Cifrele din acest ghid sunt intervale tipice, preluate din sursele de mai sus; valorile tale depind de locație, prețuri și echipamente. Pentru estimări adaptate locului tău, folosește calculatoarele recomandate.