Cea mai mare parte a secolului XX, gazul natural a fost un combustibil regional. Circula prin conducte, așa că un zăcământ aflat departe de clienți valora puțin. Gazul natural lichefiat a schimbat asta. Răcești metanul la circa −162 °C și devine un lichid limpede de aproximativ 600 de ori mai mic decât gazul, destul de ușor ca să-l duci cu o navă din Qatar în Japonia sau din Louisiana în Germania. Comerțul mondial cu GNL a ajuns la circa 410 milioane de tone în 2024, potrivit International Gas Union, aproximativ 13% din consumul mondial de gaz. Ghidul urmărește o moleculă de-a lungul lanțului și arată unde apar costurile și pierderile.
Pasul 1: gazul din amonte și tratarea preliminară
GNL-ul începe ca orice aprovizionare cu gaz, cu sonde offshore sau pe uscat (vezi gazul natural de la sondă la aragaz). Înainte de lichefiere, gazul trebuie să fie extrem de curat, pentru că orice îngheață peste −162 °C ar bloca schimbătoarele de căldură. Instalația elimină:
- CO₂ și hidrogenul sulfurat, cu solvenți pe bază de amine. CO₂-ul trebuie să coboare la circa 50 ppm.
- Apa, cu site moleculare, sub 1 ppm.
- Mercurul, care atacă schimbătoarele de căldură din aluminiu.
- Hidrocarburile mai grele (etan, propan, butan, condensat), care se vând adesea separat și pot fi foarte valoroase.
Unele zăcăminte conțin mult CO₂. Din acest motiv, Gorgon, în Australia, a fost construit cu unul dintre cele mai mari proiecte de injecție a CO₂ din lume, deși a injectat mult mai puțin decât era planificat.
Pasul 2: trenurile de lichefiere
O instalație de lichefiere se construiește din unități paralele numite trenuri, fiecare fiind un proces de refrigerare de sine stătător. Un tren modern produce 4–8 milioane de tone pe an (MTPA). Majoritatea folosesc agenți frigorifici micști (propan plus un amestec de metan, etan și azot) în bucle în cascadă, antrenate de turbine mari pe gaz sau de motoare electrice.
Lichefierea e veriga cea mai scumpă și cea mai mare consumatoare de energie. Consumă de obicei echivalentul a circa 8–12% din gazul intrat, iar construcția unei instalații mari costă miliarde de dolari. Capacitatea nominală mondială de lichefiere era de circa 490–500 MTPA la sfârșitul lui 2024 (IGU), cu un val mare de proiecte în construcție în SUA și Qatar.
| Exportator (2024) | Exporturi de GNL, aprox. (Mt) | Principalele amplasamente |
|---|---|---|
| Statele Unite | ~88 | Sabine Pass, Corpus Christi, Cameron, Freeport, Calcasieu Pass, Plaquemines |
| Australia | ~80 | North West Shelf, Gorgon, Ichthys, Gladstone (Queensland) |
| Qatar | ~77 | Ras Laffan |
| Rusia | ~33 | Yamal, Sahalin |
| Malaezia | ~26–27 | Bintulu, GNL plutitor |
Cifrele sunt rotunjite din IGU World LNG Report 2025 și diferă ușor de la o sursă la alta. Qatarul extinde Ras Laffan de la 77 la circa 142 MTPA până în jurul lui 2030, prin proiectele North Field East și South, iar capacitatea SUA urmează să se dubleze aproximativ între 2024 și sfârșitul deceniului.
Afacerea GNL a Malaeziei
Malaezia exportă GNL din 1983. PETRONAS LNG Complex de la Bintulu, Sarawak, are nouă trenuri și o capacitate cumulată de circa 29–30 MTPA, ceea ce îl face unul dintre cele mai mari amplasamente de lichefiere de oriunde. Cele mai multe transporturi merg în Japonia, China, Coreea de Sud și Taiwan, pe bază de contracte pe termen lung.
PETRONAS a fost și pionier în GNL plutitor. PFLNG Satu (circa 1,2 MTPA) a pornit în 2017 în largul Sarawakului, iar PFLNG Dua (circa 1,5 MTPA) în 2021 în largul Sabahului, lichefiind gaz din zăcăminte prea mici sau prea izolate pentru o conductă. Malaezia importă și GNL în Malaezia Peninsulară, prin terminalele de regazeificare de la Sungai Udang, în Melaka, și de la Pengerang, în Johor, pentru că zăcămintele de gaz din largul Sarawakului și Sabahului nu sunt legate de peninsulă prin conductă. Vezi profilul Malaeziei și panoul despre GNL.
Pasul 3: transportul maritim
GNL-ul circulă cu metaniere cu dublă cocă și rezervoare puternic izolate. Un metanier modern standard transportă circa 174.000 m³ de GNL, aproximativ 75.000–80.000 de tone, echivalentul a circa 1,2 TWh de energie. Navele Q-Max ale Qatarului au până la 266.000 m³. Flota mondială a depășit 750 de nave în 2024.
Nicio izolație nu e perfectă. O mică parte, circa 0,1% pe zi la navele mai noi, se încălzește și se evaporă sub formă de gaz de evaporare (boil-off). Majoritatea metanierelor îl ard în motoare, așa că alimentează călătoria în loc să fie risipit. Unele nave îl relichefiază.
Boil-off pe o cursă de 20 de zile la 0.1%/zi ≈ 2% din încărcătură
Pasul 4: stocarea și regazeificarea
La terminalul de import, GNL-ul e pompat în rezervoare izolate, apoi încălzit înapoi în stare gazoasă cu apă de mare, încălzitoare cu aer sau arzătoare și trimis în rețeaua de conducte. Regazeificarea consumă circa 1–2% din energie. Marii importatori, precum Japonia, China și Coreea de Sud, au zeci de terminale pe uscat; lumea avea în 2024 peste 1.000 MTPA de capacitate de regazeificare, de peste două ori capacitatea de lichefiere, pentru că importatorii vor rezervă pentru vârfurile de consum.
Unitățile plutitoare de stocare și regazeificare (FSRU) sunt nave transformate sau construite special, care fac aceeași treabă la un dig. Instalarea durează luni, nu ani. După prăbușirea livrărilor de gaz rusesc prin conducte spre Europa în 2022, Germania a deschis primul FSRU la Wilhelmshaven în decembrie 2022, la mai puțin de 10 luni de la decizie. Au urmat Italia, Finlanda, Țările de Jos și altele.
| Importator (2024) | Importuri de GNL, aprox. (Mt) |
|---|---|
| China | ~77 |
| Japonia | ~66 |
| Coreea de Sud | ~47 |
| India | ~27 |
| Taiwan | ~22 |
Europa în ansamblu a importat mult peste 100 Mt în 2024, fiind cea mai mare regiune importatoare după Asia.
Contracte, prețuri și costuri
Vânzările tradiționale de GNL se fac prin contracte pe termen lung, de 15–25 de ani, adesea prețuite ca procent din prețul petrolului. Exporturile americane sunt de obicei prețuite la Henry Hub plus o taxă fixă de lichefiere, iar o piață spot în creștere se raportează la reperul Platts JKM în Asia și la TTF în Europa. Detaliile sunt în cum se formează prețul gazelor.
Sunt cifre ilustrative, bazate pe structuri tipice de contract, nu o ofertă de preț. Compară-le cu prețurile în timp real de la huburi pe pagina cu prețurile gazelor naturale.
Întrebarea climatică
GNL-ul arde ca orice gaz natural, dar lanțul adaugă emisii: combustibil pentru lichefiere, boil-off, transport maritim și scurgeri de metan în amonte. Amprenta lui pe ciclul de viață e de obicei cu 10–20% mai mare decât a gazului livrat prin conductă și și mai mare dacă pierderile de metan din amonte sunt mari. Instalațiile mai noi electrifică compresoarele cu energie din rețea sau din surse regenerabile, iar unele captează CO₂. În sistemele electrice asiatice, GNL-ul înlocuiește adesea cărbunele, ceea ce reduce emisiile, dar concurează și cu solarul, eolianul și stocarea. Dezbaterea mai largă e în gazul natural și tranziția energetică.
Pe scurt
GNL-ul transformă gazul într-o marfă globală, răcindu-l la −162 °C. Lichefierea e pasul scump și mare consumator de energie; transportul maritim și regazeificarea sunt mai ieftine. SUA, Australia și Qatarul domină exporturile, iar complexul Bintulu din Malaezia e un furnizor important pentru Asia de patru decenii. Transformă tone de GNL, metri cubi, MMBtu și kWh între ele cu convertorul de unități pentru gaz sau cu convertorul de unități de energie și citește mai multe despre combustibil în glosar, la GNL.
Calculatoare pentru acest subiect
Întrebări frecvente
Ce este GNL?
Ce țări exportă cel mai mult GNL?
Câtă energie se pierde pe lanțul GNL?
Ce este un FSRU?
Este GNL-ul periculos?
Unde produce Malaezia GNL?
Surse și referințe
Cifrele din acest ghid sunt intervale tipice, preluate din sursele de mai sus; valorile tale depind de locație, prețuri și echipamente. Pentru estimări adaptate locului tău, folosește calculatoarele recomandate.